Cristina Ciobănaşu şi Vlad Gherman formează unul dintre cele mai solide şi apreciate cupluri din showbizul autohton. Cei doi actori se iubesc de cinci ani de zile şi toţi aşteaptă momentul în care se vor căsători.
Iată că visul fanilor de a-i vedea pe cei doi logodindu-se li s-a îndeplinit, fiindcă Vlad Gherman a pus marea întrebare pe platoul de filmare. Din păcate însă, a fost vorba doar de un moment în care cei doi îndrăgostiţi interpretau rolurile din cel mai nou serial în care joacă. Buni Smaranda (interpretată de Carmen Tănase) şi Tănase Găleată (Marian Râlea) pun la cale un plan pentru a-i ajuta pe Miruna şi Victor să se împace.
Cei doi le organizează o cină romantică nepoţilor lor. Miruna şi Victor ajung astfel faţă în faţă, iar Victor profită de întâlnire pentru a o cere în căsătorie pe aceasta. “Miruna, vrei să te măriţi cu mine?”, o întreabă Victor pe Miruna. “Vrei să te măriţi cu mine, în condiţiile astea, în care am toate neliniştile astea?”, adaugă el, lăsându-i pe telespectatori să aştepte răspunsul în episodul următor.
Vlad Gherman şi Cristina Ciobănaşu consideră că sunt suflete pereche şi că vor rămâne împreună până la adânci bătrâneţi. Vlad i-a dăruit deja iubitei sale inelul de logodnă, însă nunta se mai lasă aşteptată o perioadă: „Ne dorim să ne căsătorim, însă vom mai aştepta o vreme. Suntem prea mici pentru nuntă, ne-am gândit să facem pasul ăsta mult mai încolo, când o să avem în jur de 27 de ani”, ne spunea Vlad recent.